top of page
Writer's pictureVivian Stroe

Un vis, un țel, un mod de viață

Am avut plăcerea de a discuta cu primul sportiv semnat la SGV Group – Impresariat și Management Sportiv, Ștefan Florin Andrei. Portarul în vârstă de 22 de ani activează în Liga a 2-a și ne-a mărturisit faptul că visul său cel mai mare ar fi să joace la Bayern Munchen. Pe plan intern, și-ar dori să apere poarta echipei sale de suflet din copilărie, Rapid.


Povestea lui Andrei în fotbal a început la 11 ani, atunci când, inspirat de fratele său mai mare, și-a dorit să devină fotbalist. Încă de la începuturile carierei, Andrei a simțit o mare înclinație către poziția de portar, „Dorința de a deveni portar a fost atât de mare încât, deși în lotul echipei erau deja trei copii pe acest post, a trebuit să aștept și să joc un an pe toate celelalte poziții. Mi-am păstrat mereu nădejdea și, într-un meci, antrenorul a avut nevoie de portar. Aceasta este șansa mea, mi-am spus!”, ne-a povestit Andrei. Iar viitorul apropiat avea să-i confirme că a profitat de șansa ivită. Andrei ne-a mai dezvăluit, sincer, că deși are deja 11 ani de experiență și zeci de meciuri jucate, „emoțiile de dinaintea unui meci au rămas la fel de intense, dar prin încălzirea atentă le gestionez foarte bine și îmi recapăt autocontrolul”.


Impactul fotbalului asupra familiei sale a fost unul pozitiv, întrucât Andrei a fost întotdeauna susținut de către părinți, „În formarea sportivilor, unul dintre factorii de mare importanță este acela de a avea parte de susținerea familiei. Un vis ajunge un țel atins dacă nu este spulberat în copilărie”, crede Andrei. Mai mult decât atât, fotbalul nu a intervenit în mod negativ nici în viața lui academică, iar faptul că este student în anul 3 la o facultate privată din București vine ca o confirmare.

Portarul semnat de SGV ne-a mai mărturisit antrenamentul său preferat, acela cu plonjoane pe o suprafață umedă (aproape nămol). De asemenea, întrebat dacă are un model din lumea fotbalului, Andrei a răspuns că nu are doar unul singur, dar l-a nominalizat, totuși pe portarul lui Manchester City, Ederson Moraes. Dacă s-ar caracteriza printr-un cuvânt, Andrei ar spune despre el că este încăpățânat, deoarece este genul de persoană care dacă își dorește un lucru, nu se va lăsa până nu își atinge scopul (scopul fiind, aici, performanța sportivă). În finalul poveștii sale, Andrei ne-a dezvăluit că verdele este culoarea sa preferată și că are un număr norocos, anume 34, pe care îl poartă și pe tricou.


7 views0 comments

Recent Posts

See All

Bình luận


bottom of page