top of page

„Am simtit cum evoluez din ce in ce mai mult”

Ravenna Stroe

Vlad-Cristian Șerban, în vârstă de 20 de ani, a activat la echipa FC Turris Turnu Măgurele, în prezent jucând pentru ACS Recolta Gheorghe Doja ca fundaș central, și se află sub contract de reprezentare cu firma de impresariat sportiv, SGV Group.

Pasiunea pentru fotbal și-a descoperit-o în jurul vârstei de 10 ani, datorită momentelor în care juca fotbal cu prietenii în parc. „În clasa a IV-a a venit un antrenor la mine, mă văzuse la campionatul claselor primare, mi-a spus că îi place cum joc și m-a chemat la un antrenament. Atunci am ales să joc fotbal de performanță și mi-a plăcut din prima!”, ne-a povestit acesta.

Fotbalul, ca stil de viață, a avut un impact pozitiv asupra lui Vlad, „Am simțit cum evoluez din ce în ce mai mult, datorită sportului. M-a educat, disciplinat, fiind și sport de echipă. Am avut și susținere din partea familiei, lucru care m-a ajutat să țintesc cât mai sus. Din punct de vedere academic, sportul nu a interferat cu performanțele de la școală, am urmat un liceu normal, întrucât mi-am dorit să mențin viața școlară separată de cea sportivă, luând în calcul importanța echilibrului”.


Cât despre performanțele sportive, Vlad ne-a menționat meciul său preferat din perioada junioratului, la echipa Sport Team, contra Farul Constanța. Deși echipa nu a avut un scor favorabil la sfârșit de meci, din poziția de fundaș a scos minimum 4 mingi de pe linia porții, ajutând considerabil echipa. În data de 3 septembrie 2022, alături de ACS Recolta Gheorghe Doja scorul a arătat 2-0, împotriva celor de la FC Agricola Borcea.

Vlad se antrenează cu gândul ca, într-o bună zi, să performeze pentru FCSB. La nivel internațional, visul său este de a juca alături de Real Madrid, modelul său fiind chiar Sergio Ramos, fostul jucător al echipei spaniole. Motivația sa principală este, așa cum ne-a mărturisit în cadrul interviului, nivelul de încredere scăzut al oamenilor din jur, ajutând la stima sa de sine, ca sportiv, de a demonstra contrariul și de a munci cât mai mult.

În încheiere, fotbalistul a amintit de numărul său norocos, pe care l-a purtat și pe tricou: 4.

202 afișări0 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate

Comments


bottom of page