top of page
  • Poza scriitoruluiVivian Stroe

Attila Laposi, fundașul șlefuit la Academia Grosics

Ultimul jucători care a ales să se alăture familiei SGV-Impresariat, Attila Laposi, fundaș din generația 2005, reprezintă una dintre numeroasele mize de viitor ale companiei noastre. Jucătorul cu un fizic impunător, perfect pentru poziția de apărător central, ne-a dezvăluit detalii interesante de la începuturile sale în fotbal: “Am început în urbea mea natală, la Gherla, apoi am trecut la Sporting Cluj, Sănătatea Cluj, după care a urmat o experiență la Unirea Dej. Acum sunt în Ungaria, la Academia Grosics din Gyula. La 15 ani, m-am antrenat cu seniorii celor de la Sănătatea, alături de jucători consacrați în fotbalul românesc, precum Raul Ciupe, Cosmin Tilincă sau Dan Anca. Am învățat multe și au fost momente care m-au motivat mult”.


Modelul Ciprian Deac


Attila își dorește să capete experiență la nivelul seniorilor și ne-a vorbit despre modelele care îl inspiră în carieră. “Am evoluat la Grosics în câteva meciuri amicale împotriva unor echipe de seniori, tocmai pentru că oamenii de acolo urmăresc să ne obișnuim cu nivelul acela. Referitor la capitolul idoli, să zic așa, îl admir foarte mult pe Ciprian Deac. Atât ca profesionist pe gazon, cât și în afara lui. Mă mândresc cu faptul că am lucrat, copil fiind în fotbal, cu tatăl său. Ca model pe postul meu, îmi place Andrei Burcă”.

Bine ai venit la SGV-Impresariat, Attila Laposi!

37 afișări0 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate
bottom of page