top of page

„Aveam în jur de 6 ani când am prins gustul fotbalului”

Ravenna Stroe

Claudiu Negoi, în vârstă de 17 ani, este un alt fotbalist aflat sub contract cu firma de impresariat sportiv, SGV Group. Acesta și-a dorit încă din copilărie să exceleze în lumea sportului, devenind fotbalist profesionist. Datorită eforturilor din ultima perioadă și a performanței sale sportive, Claudiu a fost transferat de la ACS Înainte Modelu la CS Concordia Chiajna, activând, astfel, în liga a 2-a, ca mijlocaș ofensiv.

Primul contact cu o echipă de juniori a fost în anul 2016, atunci când Claudiu avea doar 11 ani, deși acesta ne-a mărturisit faptul că pasiunea se înfiripase mult mai devreme, „Aveam în jur de 6 ani când am prins gustul fotbalului, verile stăteam cu mingea la picior toată ziua, alături de Cosmin, fratele meu mai mare, fotbalist la rândul lui”.


Claudiu poate spune că a fost mereu susținut de către familia sa, specială fiind perioada mai mare de timp în care a jucat alături chiar de fratele său, trecând împreună prin obstacole inevitabile, dar și realizări profesionale, împărtășite drept frați și coechipieri. „Reușitele le-am sărbătorit întotdeauna în familie, bucuria era dublă. Cum mă bucuram pentru mine, așa o făceam și pentru Cosmin. Când nu aveam un meci bun, știam că aceeași dezamăgire o simte și el, astfel că nici nu trebuia să vorbim, știam fiecare emoția celuilalt, așa am simțit trecerea peste un impediment cu mai multă ușurință, știindu-l aproape”, ne-a povestit acesta.

Când vine vorba despre aspirații, Claudiu își dorește să activeze alături de echipa pe care o susține cel mai mult, FCSB, iar la nivel mondial, visul său este de a performa pentru Real Madrid, fotbalistul spre care privește cu cea mai mare admirație fiind Cristiano Ronaldo, fosta emblemă a echipei spaniole. Cât despre alte pasiuni sau simple hobby-uri, Claudiu ne-a amintit scurt faptul că îi face plăcere să meargă la pescuit, să înoate, și bineînțeles, să petreacă timp de calitate cu prietenii săi.



 
 
 

Comments


bottom of page