top of page
Ravenna Stroe

„Cel mai mult îmi plac meciurile dificile”

Theodor-Alexandru Gabor, în vârstă de 24 de ani, este un alt fotbalist aflat sub contract de reprezentare cu firma de impresariat, SGV Group. Acesta a absolvit profilul de master Educație Fizică și antrenament sportiv, din cadrul facultății Spiru Haret, București. De-a lungul carierii sale, a activat în poziția de portar, iar nu cu mult înainte, a reziliat cu fosta echipă, CSM Fetești, lăsând cale deschisă către noi oportunități.

Pasiunea lui Theo pentru fotbal a descoperit-o chiar de la primul antrenament, impactul pozitiv al noului stil de viață, pe care l-a abordat cu atât de multă naturalețe, fiind ireversibil. „La antrenamente nu aveam portari, țin minte că erau accidentați. Antrenorul m-a pus în poartă, iar după ce m-a văzut performând, le-a spus părinților mei că am calitățile necesare acestui post, apoi m-a întrebat și pe mine dacă aș vrea să rămân în poartă. Am confirmat, iar de atunci așa a rămas. Mi-a plăcut din prima!”, ne-a povestit Theodor.

Theo s-a înscris la primul lui club de juniori atunci când avea doar 7 ani, „De mic copil îmi făcea plăcere să joc fotbal pe stradă, în parcuri, însă copiii nu voiau să se joace cu mine, îmi spuneau că nu știu să joc. Bunica mea este persoana care m-a înscris la primul club, din dorința de a nu mai fi dat la o parte”. Despre emoțiile ce se ascund în spatele unui meci, ne-a mărturisit faptul că nu are un ritual special în vederea minimizării emotivității, „Emoțiile apar tot timpul înaintea meciurilor, dar după un anumit timp te obișnuiești cu ele și ajungi să le gestionezi. Nu am nicio problemă cu ele, deoarece mă fac să mă concentrez mai mult pe ceea ce am de făcut”.

Despre stilul de joc și antrenamente, Theodor ne-a mărturisit faptul că preferă antrenamentele pe timp de ploaie, deoarece terenul este moale și „perfect pentru orice tip de plonjon”. Cât despre meciuri, curiozitatea despre propriile limite i-a fost confirmată întotdeauna, așteptând provocări noi, „Cel mai mult îmi plac meciurile dificile, deoarece concentrarea este mai intensă, iar motivația de a întinde efortul la maxim și de a câștiga este mai mare, transformând meciul în minute interesante de suspans”.

Theodor ne-a mai menționat faptul că a simțit mereu sprijinul familial, „Ai mei lăsau orice aveau de făcut în zilele de sâmbătă, și veneau la meciurile mele, indiferent dacă erau în București sau nu”. În plan academic, portarul a urmat liceul sportiv Mircea Eliade, continuând apoi cu Facultatea de Educație Fizică și Sport „Spiru Haret”, în urma căreia poate activa ca profesor de sport, absolvind în cele din urmă și masterul din cadrul aceleiași facultăți, obținând, astfel, carnetul de antrenor. Cât despre aspirațiile sale, Theo ne-a lăsat de înțeles faptul că echipa perfectă pentru el ar fi aceea unde poate evolua cât mai mult și pentru care își poate face datoria întru totul.

266 afișări0 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate

Comments


bottom of page