La 13 ani a plecat de acasă, de la Alexandria, pentru a deveni cu adevărat fotbalist. El este Florentin Alexandru Păun, ultimul jucător care a semnat cu SGV-Impresariat. Dreptaci, fundaș central, fundaș dreapta, dar și mijlocaș dreapta sau chiar inter, “la nevoie”. Este născut în 2006 și vine de la FC Argeș, cu care a evoluat în Liga Elitelor (u19). “Eram la Young Steaua Alexandria, dar la 13 ani am vorbit cu un coleg, mi-a spus că la Pitești este un loc foarte bun pentru a te dezvolta ca fotbalist. Am decis să-mi încerc norocul și acesta mi-a surâs. Am fost acceptat și pot spune că acela a fost primul meu pas important în fotbal”, ne-a dezvăluit Florentin. Despre planurile și modelele pe care le are, jucătorul care poate acoperi patru posturi ne-a mărturisit: “Vreau să fac cât mai repede pasul la seniori, la o echipă cât mai bună. Apoi să ajung în Liga 1 și, de ce nu, poate să fac pasul într-un campionat bun al Europei. Îl admir foarte mult pe Sergio Ramos și visez să ajung într-o bună zi la Real Madrid”.
Bine ai venit la SGV-Impresariat, Florentin Alexandru
Comments