Ultimul jucător sosit în familia noastră este Norbert Brașoveanu, născut în urmă cu exact 20 de ani la Mediaș, acolo unde avea să facă și primii pași în carieră. De altfel, cea mai frumoasă amintire este legată tot de începuturi. “La vârsta de 7 ani am simțit și descoperit în mine pasiunea și, respectiv talentul pentru fotbal. Încă de când eram doar un copil, fotbalul mi-a trezit și încă îmi trezește un puternic sentiment de libertate și dorința de ajunge printre cei mai buni!”, a fost primul răspuns al lui Norbert.
Întrebat care a fost momentul cel mai frumos de până acum al carierei, jucătorul format la Școala Sportivă Mediaș și care a jucat ultima oară pentru KSE Târgu Secuiesc spune: “Sunt foarte atașat de Mediaș, așa că momentul cel mai frumos al carierei e legat de primul gol marcat chiar într-un meci important pentru Gaz Metan.
Înalt de 1.88, atacantul central sau de bandă stângă, Norbert este un jucător
care se remarcă prin viteză și detentă, atu-uri esențiale pentru posturile respective. În plin moment de glorie al lui Lionel Messi, atacantul ne-a mărturisit că este fanul lui Cristiano Ronaldo. Referitor la perspectivă, Norbert Brașoveanu este hotărât: “În 5 ani, cam așa, mă văd într-unul din campionatele puternice ale Europei. Așa cum spuneam la început, am în mine dorința de a ajunge între cei mai buni”.
Comments