top of page
  • Vivian Stroe

Povestea fundașului de fier din Teleorman. Remarcat de Vlădoiu și apreciat de Hagi!

Remarcat la vârsta de 14 ani, cu prilejul unei preselecții susținute la Bascov, de către foștii mari internațional Jean Vlădoiu și Miodrag Belodedici, fundașul central de picior stâng, Ionut Tabarana este noul jucător oficial reprezentat de firma noastră. Aflat ultima oară sub contract cu Cetatea Turnu Măgurele, din liga 3, jucătorul care poate evolua și mijlocaș de bandă stângă ne-a povestit momentul care

i-a marcat începutul carierei: “La 14 ani, când eram cu familia pe Litoral, am văzut la televizor, întâmplător, că la Bascov se organizează o preselecție pentru copiii de vârsta mea. Ai mei au fost de acord să ne întoarcem a doua zi acasă, în jud. Teleorman, iar zilele următoare m-a prezentat la preselecția respectivă. Am fost folosit mijlocaș stânga, am fost oprit la final între cei 11 copii, iar apoi am fost declarat jucătorul turneului. Domnul Jean Vlădoiu, care a asistat la meciuri alături de domnul Miodrag Belodedici, m-a felicitat, dar mi-a spus că, din păcate, n-am buletin de Argeș, iar preselecția este doar pentru cei din județ ...”.


Momentul Clinceni. Anihilarea lui Zoua!


Pașii din carieră l-au dus inclusiv la Academica Clinceni, echipă de Liga 1 la acel moment. “Acolo am trăit momentul meu cel mai drag din carieră. Antrenorul Ilie Poenaru m-a folosit fundaș central într-un amical

contra celor de la Viitorul Constanța, cum se numea atunci. Țin minte că l-am avut adversar direct pe fostul atacant de la Basel și Astra, Jacques Zoua. L-am anihilat perfect, deposedări, dueluri fizice câștigate, chiar și la viteză, iar domnul Hagi l-a certat în timpul meciului timp de câteva secunde bune, că e dominat de un copil. Indirect, am simțit că marele Hagi îmi apreciase evoluția și am avut un sentiment plăcut”, rememorează Ionuț. Rapidist de mic, își dorește să îmbrace în viitor tricoul echipei iubite, este fan declarat al lui Sergio Ramos și se vede adaptat perfect postului de fundaș central de picior stâng.


775 afișări0 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate
bottom of page