top of page
  • Poza scriitoruluiVivian Stroe

Răzvan Ciobanu, călit în experiența vieții la Academia Interului

Generație 2003, jucător de bandă stângă, poate să joace atât fundaș cât și mijlocaș, actualmente legitimat la Cozia Călimănești. El este Răzvan Ciobanu, ultimul jucător care a ales să fie reprezentat de SGV-Impresariat. “Într-un an mi-aș dori să îmbrac tricoul unei echipe de Liga 2 care are aspirații clare de promovare”, este unul dintre primele gânduri ale lui Răzvan pentru anul următor.


Idolul Gareth Bale


Întrebat despre una dintre experiențele care i-au marcat începuturile carierei, Răzvan n-a stat prea mult le gânduri: “Aveam 13 sau 14 ani, jucam la LPS Vaslui, iar după ce am revenit dintr-un turneu în Italia am avut parte de o surpriză enormă. Am fost contactat de un oficial al celor de la Inter Milano, care mi-a propus să merg la Academia lor. Imediat mi-am făcut bagajul și m-am suit în tren. M-a însoțit bunica mea! Pot spune că am fost, practic, într-o altă lume, într-un alt fotbal, iar experiența aceea mi-a adus un plus valoare pe care l-am simțit și îl simt clar!”. Noul venit în familia SGV-Impresariat visează să evolueze într-o zi pentru echipa sa de suflet, Real Madrid și îl are ca idol pe galezul Gareth Bale. “Îl admir ca jucător, mă inspiră și am încercat să fur meserie de la el, dar îmi place și ca personalitate, model de sportiv!”.



88 afișări0 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate
bottom of page