top of page
  • Poza scriitoruluiVivian Stroe

Raul Iorgulescu, atacantul “care o bagă în poartă”

Atacant central, număr 9 clasic, generație 2001, originar din Drobeta Tr. Severin, Raul Iorgulescu a ales să devină parte din familia SGV-Impresariat. Ultima oară sub contract cu Jiul Petroșani, Raul n-a uitat primele momente în care a luat contact cu fotbalul de performanță. “O să-mi aduc aminte mereu prima zi la fotbal în cadru organizat, acasă, la Severin. Am intrat la o grupă mai mare de vârstă. Eram cel mai mic, țin minte că aveam niște tricouri cu Celtic Glasgow, atârna pe mine, dar e cea mai frumoasă amintire de până acun pentru sufletul meu”, povestește vârful mehedințean.


Idolul El Matador” Cavani


Pe termen mediu, Raul și-a propus pasul firesc. “Vreau să marchez cât mai mult ma noua mea echipă, iar apoi să reușesc să fac pasul la Liga 2. Mă consider genul de atacant care o bagă în poartă, care se lipește la gol, cum se spune în lumea fotbalului. Ca idol sau model, care mă inspiră, îl am pe uruguayanul “El Matador” Edinson Cavani.

Bine ai venit la SGV-Impresariat, Raul Iorgulescu!

1.040 afișări0 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate
bottom of page